Tags: primar drajna   Violeta Gontea  

     Primarul comunei Drajna, suspendat din funcţie timp de un an şi două luni prin decizie a prefectului de Prahova pe motiv de incompatibilitate, va reveni în funcţie după ce Curtea de Apel Alba Iulia a anulat ordinul de suspendare, decizia magistraţilor fiind irevocabilă, transmite Mediafax.

   Curtea de Apel Alba Iulia a admis, luni, recursul formulat de primarul comunei Drajna, Violeta Gonţea, şi a dispus anularea ordinului emis de prefectul de Prahova prin care se constată încetarea mandatului de primar pe motiv de incompatibilitate.

   Decizia Curţii de Apel Alba Iulia, publicată pe portalul instanţelor de judecată, este definitivă.

   Iniţial, Violeta Gonţea, care a atacat în instanţă ordinul prefectului privind suspendarea sa din funcţie, a pierdut acest proces, Tribunalul Prahova, care a fost instanţă de fond în acest caz, respingând ca neîntemeiată acţiunea prin care cerea anularea actului prin care se constata încetarea mandatului său de primar.

   Contactată telefonic, Violeta Gonţea a declarat corespondentului MEDIAFAX că nu a cerut în instanţă plata indemnizaţiei sale de primar pentru perioada cât a fost suspendată fără temei şi că nici nu a decis dacă va cere sau nu aceste drepturi băneşti.

"Mi-am dorit atât de mult să se termine acest proces, să revin, încât nici nu m-am gândit la aşa ceva", a spus primăriţa.

   Violeta Gonţea, aleasă primar la alegerile locale de anul trecut din partea PDL a rămas fără mandat la sfârşitul lunii iulie, la doar o lună după învestirea în funcţie, după ce prefectul de Prahova a dat un ordin privind constatarea încetării mandatului de primar ca urmare a constatării stării de incompatibilitate.

   Ordinul prefectului Marius Sersea, care este contrasemnat de subprefectul Rodica Paraschiv, a fost dat pe motiv că primăriţa Violeta Gonţea, aflată la primul mandat, s-a aflat timp de o zi în stare de incompatibilitate, ea fiind în acelaşi timp primar, dar şi membru în Consiliul de Administraţie al unei şcoli din comună.

   Potrivit prefectului de Prahova, Marius Sersea, Violeta Gonţea a deţinut, timp de 16 zile, funcţia de primar şi pe cea de membru în CA al unei şcoli din comună, în condiţiile în care legea prevede că aleşii locali au posibilitatea de a opta pentru una dintre funcţii în termen de 15 zile. Reprezentanţii PDL susţin însă că Violeta Gonţea şi-a dat demisia din funcţia de membru al CA al şcolii "în termenul procedural" şi că oricum aceasta ar trebui să-şi păstreze mandatul întrucât Legea Educaţiei prevede că din Consiliile de Administraţie ale şcolilor pot face parte reprezentanţi ai autorităţilor publice locale.

   În urma acestei decizii, reprezentanţii PDL Prahova l-au acuzat pe prefect că face "jocuri politice" şi că ordinul privind încetarea mandatului de primar este dat ca urmare a presiunilor politice făcute de către reprezentanţii PNL, partid din care prefectul de Prahova a făcut parte.