Tags: sanatoriu tbc   spital tbc  

Printre angajaţii din sistemul sanitar care au protestat din cauza reducerii lefurilor s-au aflat şi nemulțumiți din Drajna.

Este vorba despre salariați ai Spitalului de Pneumoftiziologie Drajna, după cum ne-a confirmat, ieri, managerul Cristina Burghelea, care ne-a menţionat că angajaţii sanatoriului au declanşat deja două manifestări spontane, fără însă ca activitatea instituţiei să fie afectată, în condiţiile în care, lunar, la acest spital sunt internaţi între 60 şi 65 de pacienţi. Conform managerului spitalului, salariile angajaţilor au fost majorate, la începutul anului, cu 10%, însă problema, respectiv nemulţumirea salariaţilor, o reprezintă neacordarea sporurilor. “Problema este legată de sporuri, respectiv de recentul regulament-cadru aprobat. Practic, este vorba despre regulamentul sporurilor acordate angajaţilor din sistemul sanitar, care stabileşte procente diferenţiate în funcţie de specificul fiecărui loc de muncă, în condiţiile în care legislaţia prevede un nivel maxim al sporurilor acordate în sistemul sanitar şi de asistenţă socială de 30% din suma salariilor de bază la nivelul ordonatorilor principali de credite. Acest nivel poate ajunge şi până la 85%, numai că, în cazul spitalului nostru, nu se poate aplica acest lucru. S-a luat în calcul acordarea sporurilor în procent de 55%, această decizie urmând să fie analizată în cadrul şedinţei Comitetului director al spitalului. Şedinţa a fost programată în cursul acestei luni, unde vom adresa invitaţia de a participa şi primarului din Drajna, având în vedere că instituţia este în subordinea consiliului local din comună”, ne-a menţionat managerul sanatoriului. Conform declaraţiei interlocutoarei noastre, dintre cei 95 de angajaţi ai spitalului, o treime au fost afectaţi de noile prevederi în ceea ce priveşte acordarea sporurilor salariale, fiind vorba despre asistente, infirmiere, personal Tesa, muncitori. Concret, dacă până acum, cei în cauză aveau un venit net lunar cuprins între 2.300 şi 2.400 de lei, din cauza reducerii sporurilor, salariile nete au ajuns la 1.900 de lei. Întrebată dacă se va găsi o soluţie, interlocutoarea noastră ne-a mai precizat: “Nu ştiu în ce măsură vom putea găsi soluţii la această situaţie, având în vedere că ne învârtim într-un cerc vicios”. De menţionat, plecând de la aceleaşi nemulţumiri, la redacţie am primit un comunicat și din partea Ordinului biochimiştilor, biologilor şi chimiştilor în sistemul sanitar din România, în care se precizează faptul că a fost adresată o “Scrisoare deschisă” Ministerului Sănătăţii şi Ministerului Muncii. Purtând un titlu mai mult decât sugestiv “Protest împotriva umilirii profesiilor noastre”, semnatarii documentului menţionat susţin că salariile respectivelor categorii de angajați nu au fost majorate, mai mult decât atât, veniturile salariale nete au scăzut semnificativ în luna martie, faţă de luna februarie, şi ca urmare a diminuării sporurilor specifice activităţii, situaţie care a făcut ca un asistent cu studii postliceale să aibă un venit net lunar mai mare decât biologii, biochimiştii sau chimiştii, absolvenţi de studii universitare.

fan page facebook

sursa: ziarulprahova.ro