
Orice persoană fizică poate depune o reclamaţie la ANPC. Reclamaţia sau sesizarea poate fi formulată în scris sau pe e-mail. Aceasta poate fi depusă doar de către consumatori persoane fizice. Sesizarea se face în nume personal. Petiţiile anonime sau cele în care nu sunt trecute datele de identificare a petiţionarului nu se iau în considerare.
Apelează la această modalitate numai după ce ai încercat să rezolvi amiabil problema. În situaţia în care nu ai ajuns la o înţelegere cu vânzătorul sau cu administratorul unităţii, atunci ai dreptul să depui o reclamaţie la Comisariatul Judeţean pentru Protecţia Consumatorilor sau la Comisariatul pentru Protecţia Consumatorilor al Municipiului Bucureşti.
Primirea reclamaţiilor de la consumatori se face la sediile Comisariatelor Judeţene pentru Protecţia Consumatorilor (pentru cei din ţară) sau la Comisariatul pentru Protecţia Consumatorilor al Municipiului Bucureşti, în funcţie de raza teritorială în care îşi desfăşoară activitatea operatorul economic. Reclamaţia/sesizarea depusă se rezolvă în termenul legal (conform prevederilor O.G. nr. 27/2002), cu condiţia ca aceasta să fie însoţită de toate documentele probatorii, respectiv factură fiscală, bon fiscal sau chitanţă, contract, certificat de garanţie sau alte documente, după caz.
Sesizările se pot formula şi pe internet Pentru a depune o sesizare/reclamaţie, accesează link-ul INFO Reclamaţii, unde vei putea consulta procedura de depunere a reclamaţiilor şi coordonatele de contact ale Comisariatelor Regionale şi Judeţene pentru Protecţia Consumatorilor. Pe adresa de e-mail a ANPC office@anpc. ro poţi scrie numai în situaţia în care nu eşti mulţumit(ă) de modul în care a fost rezolvată petiţia ta ori atunci când Comisariatul nu a răspuns în termenul prevăzut de lege. Sau poţi suna la telefonul de relaţii cu publicul: 0372.13.19.51. La telefonul consumatorului: INFOCONS: 021.9551 (linie telefonică cu tarif normal) poţi obţine informaţii privind modalitatea de a adresa o sesizare sau o reclamaţie în atenţia Comisariatelor Judeţene pentru Protecţia Consumatorilor.
Operatorii economici au obligația să afișeze placheta care să conțină următoarele informații:
- TELEFONUL CONSUMATORULUI INFOCONS - 021 9551, linie telefonică cu tarif normal;
- adresa şi numerele de telefon/fax şi adresele de e-mail ale comisariatelor regionale pentru protecția consumatorilor și comisariatelor județene pentru protecția consumatorilor, în a căror rază teritorială se află operatorul economic;
- adresa site-ului Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor: www.anpc.gov.ro
Placheta poate fi descărcată gratuit de pe pagina de internet a ANPC, accesând link-ul
Top
Populare
Clarvăzătoarea Georgeta ...
Clarvăzătoarea Georgeta Florea, din Drajna de Sus, deşi nu este tocmai în formă din cauza vârstei şi a sănătăţii ...
Locuri de muncă Valea ...
19 Martie 2018 - AJOFM Prahova ............................. Lista actualizată a locurilor de muncă vacante în Vălenii ...