Sătui să audă doar în campanii electorale că vor avea drumuri, oamenii s-au hotărât să le dea o lecție celor pentru care vorbele nu au nici o valoare.
Mai mulți prahoveni din comuna Cerașu s-au apucat să ”asfalteze” gropile din satul Slon. Nu au făcut-o oricum, ci cu pământ și flori, marcând fiecare groapă din asfalt. Ca să facă o treabă până la capăt, la final au și udat florile, convinși fiind că oricum nimeni nu are de gând să toarne asfalt, așa că florile chiar au nevoie de îngrijire. Filmarea a devenit imediat virală, oamenii cu simțul umorului apreciind-o și distribuind-o masiv. Este drept că în spatele zâmbetelor se ascunde o realitate tristă...
observatorulph.ro / video: Remus Barbu