Serviciul Public Comunitar de Evidență a Persoanelor Drajna atrage atenția cetățenilor cu drept de vot că pentru a-și exercita dreptul constituțional de a vota la alegerile din data de 10 iunie 2012, trebuie să prezinte o carte de identitate în termen de valabilitate.
Drăjnenii sunt rugați să verifice din timp propriul act de identitate pentru a vedea dacă acesta este valabil. De asemenea dacă documentul de identitate este deteriorat, pierdut sau furat, acesta trebuie preschimbat, drăjnenii fiind invitați la ghișeul serviciului specializat pentru a parcurge procedura de schimbare a acestuia.